Ma saruta, imi simt buzele de gheata. Imi strecor mainile, inghetate, sub camasa lui. Palavragesc vesela despre frig si stele, despre cat de senin e cerul si cum atarna luna ca un turture de acoperisul lumii.
Nu voia sa planga, incerca sa vorbeasca cu mine calm si senin. Dar intr-un final a izbucnit:
-Daca se confirma diagnosticul, vii in Franta. Tratamentul o sa fie brutal si toxic. O sa fi constipata. O sa vomiti si o sa ai o stare permanenta de greata, extenuare cronica si durere aproape neintrerupta, cu echimoze si sangerare. O sa fie foare slaba, fata mea frumoasa, slaba si obosita si pierduta. Offff, iubita mea are 2 ochi care in ultima clipa s-au hotarat sa fie albastri, o gura, de fapt un botic, o claie de par blond, doua maini si doua picioare cu cele mai subtiri glezne din lume, dar prea multe celule albe T...
Lacrimile fierbinti cad pe pielea mea rece, oparind-o. In ceasurile tarzii ale noptii, pana cand cerul a devenit negru-albastrui, apoi cenusiu ca perla, nu ne-am desprins din imbratisare. I-am spus temerile mele. Apoi au urmat cuvinte curajoase, linistitoare. Mi-am deschis din nou sufletul, si asta era de ajuns.
A doua zi, A. ia avionul spre Toulon, cu escala la Nisa. Eu ma opresc in Grozavesti, caut locul in care ne-am cunoscut. Aici a inceput povestea, in aceasta camera acum locuita de altii si aproape goala. Din tavan apare chipul sau. Palid si slab, ca atunci cand invatam impreuna pentru rezidentiatul lui, faceam grilele pentru stepuri ori eram in spital, sectia ORL Panduri, el operat de deviatie de sept, eu cu codite impletite si nespus de ingrijorata, ca dupa o interventie pe cord deschis ..... insa parul lui e des, usor ondulat si brusc din negru ia culoarea sangelui meu tradator. Am intins mana si i-am atins degetele, mi le-a luat si mi le-a dus la gura. Buzele lui ma ard. Oare am innebunit? E cald. Peretii explodeaza. Ferestrele s-au transformat in telescoape. In camera asta, luna si selele sunt mai mari. Soarele atarna de polita de deasupra patului. In camera asta s-a strans intreaga lume. Acum, cand voi pleca, voi lua lumea cu mine si soarele, sub brat. Se face tarziu, trebuie sa ma grabesc. Nu stiu daca e un final fericit, dar in fata mea se intinde un camp deschis, nesfarsit.
Pleoapele sunt tot mai grele, respiratia e regulata, in maini si picioare simti plumb....eu is vrajitoare, aduc ploaia si somnul! dormi, dragostea mea albastra! ( :) A o sa isi aminteasca cu siguranta!)
by lady A
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu