Paginile scrise acum sunt un fel de jurnal, de aide-memoire. Chiar si memoria mea, pe care draga de cami o numeste « de elefant », e slaba si selectiva. Nu retin decat unele lucruri, cateodata inutile, in schimb pe altele le uit instantaneu, de parca nu ar fi existat. E o forma instinctiva a memoriei de a nu se supraincarca si atunci ma ajut de memoria hartiei, ma rog, a calculatorului…Copacul isi scrie si el jurnalul sau intim prin inelele anuale, care raman pe veci inchise in el.
Mereu mi-a placut toamna. Poate pentru ca miroase a miere de salcam ; sau pentru ca mi se pare un anotimp plin de gratie, care te predispune la melancolie.
Si culmea, pe V l-am cunoscut la inceputul toamnei, iar cortina a cazut la sfarsitul ei.
Ziua de ieri, 22 noiembrie, a desteptat in mine emotii si trairi nebanuite.
In jur de ora 18 :00 arata ceasul meu cand am vorbit cu V la telefon si m-a invitat la o cafea, cu foarte mare entuziasm. El era deja la Teatru, ne-am intalnit chiar in parcare la National si, pe un ton ce nu permitea refuz, mi-a zis sa il insotesc in teatru, ca trebuie sa faca rost de niste peruci a la John Travolta (nu stiu cum se scrie corect…)
Supusa, l-am urmat pe culoarele atat de intortocheate, nebanuind nici un moment ce imi va fi dat sa traiesc.
« Trebuie sa asteptam putin ! » a zis V, pupandu-ma strengareste pe nas. « Am o idee, dar sa nu faci nici un zgomot ! ». Si am ajuns undeva in spatele scenei, pe care se juca « Ultima ora » de Mihail Sebastian. Eram atat de aproape, incat vedeam toti actorii pe scena, simteam publicul. Era un act in care aparea Mircea Albulescu. Peste tot decoruri si mobilier straniu, din recuzita. Mi-a facut semn sa ma intind pe un fel de tron/pat/ fotoliu. M-am executat imediat. Ma simteam intr-o alta dimensiune. Timpul si spatiul se evaporasera. Parca totul incremenise, trecutul s-a amestecat cu viitorul si nimic altceva nu a mai existat in afara clipei care trece, doar clipa aceea eterna a vietii, pe care timpul avid nu o mai poate smulge.
Nu mai simteam nimic decat ploaia de sarutari de pe abdomenul meu dezvelit si dintre coapsele fierbinti.
De dupa decoruri a aparut brusc, chiar in fata noastra un individ straniu, un cioclu, un barbat inalt, in varsta, cu palarie neagra si palton asisderea. V m-a linistit ca e un actor care urmeaza sa intre in scena si ca aceasta (scena adica) are numeroase intrari si iesiri. Si a dat semnalul de plecare. Repede haine aranjate, reviste stranse (caci venisem dupa mine cu niste anuare de marketing pe care le lasasem la picioarele tronului). Mi se parea totul atat de ireal ! V ma trage de mana, pe aceleasi culoare, dar in sens invers decat venisem. Pe drum ne intalnim cu personaje ciudate : o dansatoare cu pantofi stralucitori, verzi, o batranica garbovita cu monoclu. Sunt oare intr-o nuvela de Eliade ?!
Ne oprim in fata unei usi ferecata cu un lacat, pe care cu mare grija si privind atent in toate partile, nea Andrei, responsabilul cu perucile, il deschide. Intram. Inauntru dulapuri cu etichete pe care citim : blond platinat ; Mosi Craciuni ; judecatori ; mongoli, japonezi, chinezi ; saten inchis, etc…In sfarsit, gasim una de care V pare multumit.
Si hai repede cu ea intr-o alta camera, la nea Marian (nume predestinat de altfel in bransa), caci V vroia peruca aranjata. Si nea Marian si el un personaj de basm, monteaza un cap de manechin pe marginea mesei, aseaza cu grija peruca si incepe treaba. V intre timp dispare si se intoarce cu alta peruca, blonda si foarte creata. Ne distram, probam peruci, cantam, dansam, facem grimase in oglinzi. Se stransese si niscai audienta si primesc cu un zambet usor stanjenit complimente cum ca as avea veritabile calitati actoricesti si chiar ca as semana cu Olivia Newton John.
Gata suntem si cu coafatul ! Credeti ca s-a terminat? Ti-ai gasit! V imi spune: “nu te speria! » Deschide o alta usa ! Aici erau masinistii. Vreo 7-8 barbati, transpirati, obositi, stand in jurul unei mese, cu pahare de bere in fata…toata lumea se ridica, mi se face rost de un scaun, sunt tratata cu Cola, in ciuda protestelor mele. V trimite pe cineva dupa tigari, nici nu remarc persoana desemnata pt treaba asta. Apoi tot V a priveste tinta in ochi si imi zice : ‘Fane il cheama pe cel pe care l-am trimis sa cumpere tigarile !’ Si imi spune repede povestea vietii lui Fane : a suferit un soc emotional in copilarie, cauza din care e usor retardat ; nu a mai avut relatii cu femei de 15 ani, el avand 35. A avut o garsoniera in Dristor, iar anul trecut l-au pacalit unii, bietul de el si a vandut-o cu 3.000 euro. Retardat cum e isi intretine mama. Mi s-a facut pielea gaina si am inteles imediat scopul jocului : sa il facem fericit pe Fane. A aparut si personajul nostru, cu ochii verzi si mustata stufoasa. Si jocul a inceput. V mi-a distribuit mie rolul principal, iar el era pe rand cand actor, cand spectator. Audienta, formata din ceilalti masinisti, ne privea cu gurile cascate. M-am ridicat, m-am asezat langa Fane, am inceput sa vorbesc. Ma uitam la V si stiam exact ce sa spun, el intervenea doar din cand in cand, iar in postura de spectator ma privea cu ochii sticlind a admiratie. Au pus o muzica lenta si l-au convins pe Fane sa ma invite la dans. Era atat de fericiti, bietul om, la sfarsit mi-a sarutat mana si a plecat din camera radiind de fericire. Vs-a ridicat de pe scaun, m-a strans in brate de am crezut ca imi rupe oasele, m-a pupat cu drag. « Ai jucat remarcabil », mi-a soptit el, cel despre care cronicile scriu doar la superlativ, « si iti multumesc ; omul asta o sa pluteasca mult timp de aici incolo, a contat mult pentru el ! » Am iesit si de aici, nu inainte ca V sa lase niste bani pt Fane.
« Vrei sa mergem in sala, sa vedem sfarsitul piesei ? » a propus V. Zis si facut. Am gasit doua scaune libere in margine. V era alt om cand privea scena. Ii cazusera toate mastile. Ochii ii luceau si toata fiinta lui parea transpusa. In sala se aplauda. Si a spus fara sa ma priveasca « Simti forta publicului ? »
M-am uitat la el atent si m-am intrebat : « De unde vine V? D-zeu si sfintii la care ma rugam pana izbucneam in lacrimi mi l-au scos in cale sau dimpotriva, e chiar Mefisto si a facut un pact cu diavolul, vanzandu-si sufletul si cerand in schimb scena si aplauzele ? » N-am sa aflu…
Am fost apoi la cafeneau actorilor, la ceai. Si am vorbit mult : prietenie, moarte, viata, relatii, destin, comunicare, toate au fost dezbatute pe rand…si la sfarsit discutiile despre sex ! A inceput iar jocul ! La distanta unul de celalalt, nescapandu-ne insa din priviri, povesteam pe rand fiecare diverse scene si momente erotice. La final de capitol, ascultatorul, care avea pupilele dilatate, mainile transpirate, gura intredeschisa, tusea si intra in rolul povestitorului. Ma uitam la el si ma vedeam pe mine. Omul asta imi seamana atat de mult, ca atunci cand ii strecuram mana intre picioare, eram surprinsa pret de cateva fractiuni de secunda sa descopar un penis bine facut in loc de un vagin delicat.
Parasim localul…V ma inghesuie intr-un colt din parcare si ne sarutam patimas. Incepe sa ma pipaie. Brusc devin lucida ! Bat in retragere si vreau sa o fac in plina glorie, e momentul pt game over. Ii spun ca vreau acasa, el pretinde ca nu vine cu mine, trebuie sa ramana in teatru. Ma incrunt, ridic tonul, spun ca ma mangleste, ca e plin de harfe, de figuri. Il derutez. Ma intreaba daca glumesc, eu sustin ca nu. Urmeaza discutii aberante ! ii spun ca eu nu il mai sun ! Doar ca o dam din nou pe joc ! Simulam o scena ! un mic circ casnic ! Trantesc revistele pe jos ! El imi spune « O, nu, te implor, nu in fata teatrului, imi distrugi reputatia ! » Il amenint ca ori ma dezbrac, ori il agat pe soferul din Tico, care isi parca masina langa noi. Ma intreaba ce vreau, daca imi trebuie cateva nuiele la fund. Ma uit in ochii lui si ii spun « Nu, imi trebuie P U L A » Rade, imi zice sa il strang ca si cand l-as iubi, ma saruta iar, ajungem la taxi. Ne luam la revedere.
In taxi, pe drum, descopar ca nu am cheile de la casa. Alt show pe care nu il mai redau. Imi desface taximetristul usa. Intru in apartament. Suna V sa verifice daca sunt ok, Vorbim vreo 45 de minute. Gata ! Noapte buna ! si sa te sarute puricii toata viata, V !
Inchid telefonul. Am sentimentul ca am plecat intr-o alta lume, intr-o alta viata, in care, daca l-as intalni pe V, nu l-as mai recunoaste.
In schimb, am inteles cumva rolul lui in viata mea. A aparut brusc si m-a marcat profund, ca si prezenta lui Toni odinoara, pustiul bolnav de aplazie medulara, care mi-a schimbat complet sistemul de valori. Si culmea, rolul lui V in viata mea e exact ca cel pe care il interpreteaza in musical: scurt si remarcabil. M-a facut sa ma simt vie, m-a lasat si ajutat sa fiu pe rand femeia fatala, femeia copil, fata de cartier, prietena ! simt cum vibrez !
Cum imi vad viitorul ? O secunda, sa privesc in globul de cristal ! Iata-ma maritata cu un notar/ avocat/ manager/ medic/ eventual politician. Ma iubeste si il iubesc…o dragoste micuta si perfecta. Avem doi copii care sunt derutati : « Cum se face ca mami, atat de stricta si de neinduplecata cu alimentatia noastra tot timpul anului, chiar si de Craciun, cand vine toamna si incepe stagiunea ne mituieste cu bomboane gumate, chips-uri, ciocolata si huba buba din aia care iti coloreaza limba, doar ca sa nu facem galagie si sa nu cerem la pipi in timpul spectacolelor stupide, in care joaca nenea ala care nu e nici macar asa simpatic….cum il cheama ? » / « V ! V. ...escu, bleago ! Si daca imi mai pui piedica la iesire, te spun ! »
By Lady A
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu